• Instagram

    Astazi este ziua #DoamneiMama 💜
Bunica lui Charlie și omul cel mai bun la suflet pe care-l știu eu… dar care trântește și cele mai savuroase replici posibile, atunci când e cazul. Asta a și făcut-o cunoscută comunității Fine Society, poveștile cu ea și citatele ei sunt memorabile 😅 Mi se întâmplă des să merg la evenimente și, la plecare, să primesc salutări pentru Doamna Mama, de la oameni care nu o cunosc decât din poveștile online. 

💜💜💜💜
    Astazi este ziua #DoamneiMama 💜 Bunica lui Charlie și omul cel mai bun la suflet pe care-l știu eu… dar care trântește și cele mai savuroase replici posibile, atunci când e cazul. Asta a și făcut-o cunoscută comunității Fine Society, poveștile cu ea și citatele ei sunt memorabile 😅 Mi se întâmplă des să merg la evenimente și, la plecare, să primesc salutări pentru Doamna Mama, de la oameni care nu o cunosc decât din poveștile online. 💜💜💜💜
    3 zile ago
    View on Instagram |
    1/9
    Mă feresc de cuvinte precum „cel mai frumos” sau „cea mai frumoasă”, dar imaginile spun tot. Chiar sunt cele mai frumoase farduri văzute în ultima vreme. 

Noua colecție Chanel LES 4 OMBRES nu are doar niște incredibile nuanțe de pastel, ci și o textură inspirată de materialul preferat al lui Mademoiselle Chanel: tweed-ul.

Povestea completă pe finesociety.ro

#chanel #les4ombres #les4ombrestweed #chanellover  #chanelbeauty
    Mă feresc de cuvinte precum „cel mai frumos” sau „cea mai frumoasă”, dar imaginile spun tot. Chiar sunt cele mai frumoase farduri văzute în ultima vreme. Noua colecție Chanel LES 4 OMBRES nu are doar niște incredibile nuanțe de pastel, ci și o textură inspirată de materialul preferat al lui Mademoiselle Chanel: tweed-ul. Povestea completă pe finesociety.ro #chanel #les4ombres #les4ombrestweed #chanellover #chanelbeauty
    4 zile ago
    View on Instagram |
    2/9
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. 

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. 

Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

#bookstagram
    Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig. Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult - „Cum să oprești timpul”, m-a plictisit. Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca…” va fi la fel. Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Motive să iubești viața”), i-am dat o șansă. „Biblioteca…” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho. O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide. În loc să moară - ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil. Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei. Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative. Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine. Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea. ”Biblioteca…” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv a autorului. Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune. Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate. Aș dărui ”Biblioteca…” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale. Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă. Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete. Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie. #bookstagram
    5 zile ago
    View on Instagram |
    3/9
    Absolut nicio “ocazie” specială, doar o după-amiază de sâmbătă în care am ieșit cu fetele din #Acinceaputere (@cristinastanciulescu_official , @noemimeilman , @anabitu si @maracoman in spirit). Nu am crezut niciodată în ideea că efortul de a te pregăti și a te aranja este strict pentru seară sau pentru ipostaze în care ești văzut, fotografiat sau faci vreo baie de mulțime 😅

Viața e scurtă: poartă rochia care-ți place la micul-dejun, ia geanta “bună” și pune paiete, sclipici și orice vrei tu indiferent unde e soarele pe cer. Live a little 😘😘😘

#saturday #saturdayvibe #weekendvibe #acinceaputere
    Absolut nicio “ocazie” specială, doar o după-amiază de sâmbătă în care am ieșit cu fetele din #Acinceaputere (@cristinastanciulescu_official , @noemimeilman , @anabitu si @maracoman in spirit). Nu am crezut niciodată în ideea că efortul de a te pregăti și a te aranja este strict pentru seară sau pentru ipostaze în care ești văzut, fotografiat sau faci vreo baie de mulțime 😅 Viața e scurtă: poartă rochia care-ți place la micul-dejun, ia geanta “bună” și pune paiete, sclipici și orice vrei tu indiferent unde e soarele pe cer. Live a little 😘😘😘 #saturday #saturdayvibe #weekendvibe #acinceaputere
    6 zile ago
    View on Instagram |
    4/9
    In această dimineață am avut bucuria să mă reîntâlnesc la @obsentum cu @joffmomo , creatorul minunatului brand de parfumerie de nișă @xerjoff . La primul nostru interviu, in 2014, Xerjoff încă era un brand “pour les connaisseurs”, acum este un fenomen internațional. Și, culmea, la acea dată România fusese mai receptivă la parfumeria de nișă, mai mult chiar și decât Italia natală a lui Momo. Am povestit cu Sergio despre acest lucru, dar și despre schimbările din lumea parfumeriei și urmează un interviu foarte interesant pentru toți cei care iubesc esențele tari.

#xerjoff #xerjoffperfumes #obsentum #perfumes #perfumelover #fragrances #sergiomomo
    In această dimineață am avut bucuria să mă reîntâlnesc la @obsentum cu @joffmomo , creatorul minunatului brand de parfumerie de nișă @xerjoff . La primul nostru interviu, in 2014, Xerjoff încă era un brand “pour les connaisseurs”, acum este un fenomen internațional. Și, culmea, la acea dată România fusese mai receptivă la parfumeria de nișă, mai mult chiar și decât Italia natală a lui Momo. Am povestit cu Sergio despre acest lucru, dar și despre schimbările din lumea parfumeriei și urmează un interviu foarte interesant pentru toți cei care iubesc esențele tari. #xerjoff #xerjoffperfumes #obsentum #perfumes #perfumelover #fragrances #sergiomomo
    O săptămână ago
    View on Instagram |
    5/9
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈

După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. 

Verdictul? Mi-au plăcut mult.
În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început.

Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei -  păreau desprinse din gândurile mele. 

Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp.

#bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    📚Valérie Perrin made me do it 🙈 După ce am citit “Apă proaspătă pentru flori” și mi-a plăcut foarte tare, faptul că am găsit celelalte două cărți ale ei pe @voxa.ro (unde am abonament, nu e niciun proiect, dar sunt foarte tari!) mi-a încurajat entuziasmul de moment. Prin urmare, avându-le sub nas pe amăndouă, nu m-am lăsat până nu le-am citit. Citit am zis? Devorat. Verdictul? Mi-au plăcut mult. În ordine, “Apa…” și “Trei” sunt la egalitate, iar apoi vin “Duminicile…”. Deși cele trei povești nu au legătură una cu alta, tipologia scriitoricească a autoarei devine evidentă: are o predilecție spre personaje care sunt orfane, femei singuratice, cu copilării chinuite și ocupații indezirabile pentru majoritatea oamenilor, dar și cu câte un mister care planează în biografia lor. Scriitura este elegantă, tandră chiar, orientată spre introspecție și spre adevăruri dure, frumos zugrăvite. Sunt cărți care îți rămân în minte și te tulbură. Da, există și o “rețetă” în ele, ca un fir roșu pe care de la a doua carte încolo îl intuiești, dar asta nu știrbește magia lor câtuși de puțin. Iar twist-ul din “Trei” a fost unul dintre cele mai nuanțate și neașteptate din toate citite de mine. Frumos construit și te face să revii la unele pasaje de la început. Cel mai tare m-am regăsit, ca structură sufletească, în Nina din “Trei”. A fost aproape înfricoșătoare similitudinea, mai ales în relația ei cu oamenii versus ființele care nu cuvântă. Pasajele în care vorbește despre relația ei cu animalele - neînțeleasă de majoritatea celor din jurul ei - păreau desprinse din gândurile mele. Toate trei sunt cărți care te lasă cu un gust dulce-amar. Sunt ca niște după-amieze ploioase de toamnă, care te fac să strângi haina mai strâns pe tine, să ții de fular, să-ți croiești drum prin vânt. Dar îți și încarcă inima cu o melancolie plăcută, aproape vinovată. Te întristează și îți umplu sufletul de bucurie în același timp. #bookstagram #books #valerieperrin #valérieperrin #booklover #ilovebooks #reader #bookreview
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    6/9
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”.

Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă.

Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. 

Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată.

Swipe Left pentru câteva citate.

#books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    Am amânat mult citirea acestei cărți (îmi tot căutam o dispoziție adecvată) și nu mă așteptam să-mi placă atât de tare când în sfârșit m-am apucat de ea. În mintea mea, va fi asociată mereu cu o alta: „Eleganța ariciului”, de Mariel Barbery. Nu doar fiindcă atât Renee din ”Eleganța ariciului” cât și Violette din „Apă proaspătă pentru flori” îmi par asemănătoare ca radiografie sufletească, ci pentru că emoția și scriitura celor două cărți împărtășesc un fel de eleganță grațioasă. Un gen literar care s-ar putea numi „frumusețea tristeții”. Violette are aproape 50 de ani și este administratorul unui cimitir dintr-un orășel francez. Este singură, a avut o viață complicată, și și-a găsit refugiul printre aleile unde se odihnesc oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. E o carte a cărei acțiune se petrece aproape integral într-un cimitir, dar nu e deloc apăsătoare sau întunecată. E o carte contemplativă în legătură cu viața și moartea, dar în același timp palpitantă prin ceea ce li se întâmplă personajelor, prin viața lor interioară tumultoasă. Nu e o carte pentru oricine: dacă vă intristează subiectul trecerii de pe acest pământ sau vă încarcă cu nostalgie și tristețe, cu siguranță există alte lecturi pe care le puteți alege în defavoarea acesteia. Dar dacă alegeți totuși s-o cunoașteți pe Violette, cartea asta s-ar putea dovedi una dintre cele mai frumoase pe care le-ați citit vreodată. Swipe Left pentru câteva citate. #books #bookstagram #bookreader #readers #readerlife #ilovebooks
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    7/9
    📚 4 CĂRȚI CARE MI-AU PLĂCUT 📚
Am citit mult luna asta, așa că mai pun și „câte 4”, fiindcă aș sufoca feed-ul cu postări individuale.

🛑THE WEIGHT OF SMALL THINGS - o carte dark & twisted, aceasta e cea mai bună descriere. Nu este neaparat o lectură misterioasă, ci mai curând una psihologică, despre ceea ce ascund oamenii, despre micile manii și pasiuni care arată mai mult decât acțiunile concrete. Este o poveste întunecată și tristă, dar fascinantă, deci o recomand strict dacă vă plac acest gen de lecturi.

🛑OAMENI CAPABILI - romanul de debut al lui Ekman, director editorial al uneia dintre cele mai mari edituri din Suedia, este excelent scris, pornind de la premisa simplă a unui accident de mașină care încurcă viețile și-așa complicate ale unor oameni obișnuiți. Tot o poveste dark, bine-dozată ca suspans și care îți va sădi în minte o întrebare: „În condiții îndeajuns de disperate, TU de ce ai fi capabil?”.

🛑CARTEA ALINĂRII - Ca orice om care a suferit mult, scriitorul Matt Haig - care s-a luptat mulți ani cu depresia - citește mai lesne sufletele oamenilor și reușește să transpună idei grele, gânduri universale și neliniști profunde în cuvinte simple. E o carte cu povești/idei individuale, pe care o puteți citi dintr-o suflare sau una câte una, atunci când simțiți nevoia. Eu am cumpărat-o chiar pentru alinare, spre a o dărui unei prietene care s-a confruntat cu o pierdere majoră, dar răsfoind-o mi-a plăcut atât de tare încât mi-am cumpărat și eu un exemplar până la urmă.

🛑 MĂȘTILE FRICII - Camelia Cavadia este o scriitoare cu un condei incredibil de viu, dar și cu o abilitate de a găsi cel mai dureros loc din sufletul omului și de a apăsa fix acolo. Scriitura ei poate fi duioasă, dar și brutal de directă, iar “Măștile fricii” e o carte care doare rău. E o carte despre o familie cum toți am cunoscut - iar cei mai puțini norocoși chiar au fost nevoiți să trăiască în ea - și despre cum violența și traumele emoționale se scurg printre generații ca un lichid prin vase comunicante. O carte foarte, foarte, dură, despre o părticică de Românie pe care toți o știm și care nu sunt sigură că a murit de tot. 

#books #bookreview #bookstagram #booklover #ilovebooks
    📚 4 CĂRȚI CARE MI-AU PLĂCUT 📚 Am citit mult luna asta, așa că mai pun și „câte 4”, fiindcă aș sufoca feed-ul cu postări individuale. 🛑THE WEIGHT OF SMALL THINGS - o carte dark & twisted, aceasta e cea mai bună descriere. Nu este neaparat o lectură misterioasă, ci mai curând una psihologică, despre ceea ce ascund oamenii, despre micile manii și pasiuni care arată mai mult decât acțiunile concrete. Este o poveste întunecată și tristă, dar fascinantă, deci o recomand strict dacă vă plac acest gen de lecturi. 🛑OAMENI CAPABILI - romanul de debut al lui Ekman, director editorial al uneia dintre cele mai mari edituri din Suedia, este excelent scris, pornind de la premisa simplă a unui accident de mașină care încurcă viețile și-așa complicate ale unor oameni obișnuiți. Tot o poveste dark, bine-dozată ca suspans și care îți va sădi în minte o întrebare: „În condiții îndeajuns de disperate, TU de ce ai fi capabil?”. 🛑CARTEA ALINĂRII - Ca orice om care a suferit mult, scriitorul Matt Haig - care s-a luptat mulți ani cu depresia - citește mai lesne sufletele oamenilor și reușește să transpună idei grele, gânduri universale și neliniști profunde în cuvinte simple. E o carte cu povești/idei individuale, pe care o puteți citi dintr-o suflare sau una câte una, atunci când simțiți nevoia. Eu am cumpărat-o chiar pentru alinare, spre a o dărui unei prietene care s-a confruntat cu o pierdere majoră, dar răsfoind-o mi-a plăcut atât de tare încât mi-am cumpărat și eu un exemplar până la urmă. 🛑 MĂȘTILE FRICII - Camelia Cavadia este o scriitoare cu un condei incredibil de viu, dar și cu o abilitate de a găsi cel mai dureros loc din sufletul omului și de a apăsa fix acolo. Scriitura ei poate fi duioasă, dar și brutal de directă, iar “Măștile fricii” e o carte care doare rău. E o carte despre o familie cum toți am cunoscut - iar cei mai puțini norocoși chiar au fost nevoiți să trăiască în ea - și despre cum violența și traumele emoționale se scurg printre generații ca un lichid prin vase comunicante. O carte foarte, foarte, dură, despre o părticică de Românie pe care toți o știm și care nu sunt sigură că a murit de tot. #books #bookreview #bookstagram #booklover #ilovebooks
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    8/9
    Simple things și un pic de dor de Leiden 💜

#leiden #throwback #leidengram #holland #netherlands #dutchlife
    Simple things și un pic de dor de Leiden 💜 #leiden #throwback #leidengram #holland #netherlands #dutchlife
    2 săptămâni ago
    View on Instagram |
    9/9