Sunt în perioada nuvelelor și, secundar, în perioada Eric-Emmanuel Schmitt: după ce am terminat volumul de nuvele “Cei doi domni din Bruxelles” am simțit nevoia să mai rămân în preajma condeiului lui, așa că am mers dintr-o carte în alta.
Eu ador nuvelele și povestirile scurte, fiindcă atunci când sunt scrise bine pot fi revelatoare. Sunt, așa cum spune Schmitt in notele de jurnal de la final, “un gen care nu iartă”. Trei pagini de poveste gândite de o minte strălucită fac uneori cât 500 de pagini de umplutură.
O precizare: “Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” are statut de roman, dar are 43 de pagini, iar Schmitt o consideră tot o nuvelă, ca și “Domnul Ibrahim și florile din Coran” (despre care povestește la un moment dat că un editor i-a propus s-o întindă la vreo 300 de pagini, ca să fie luată mai în serios).
Nu mi-au plăcut toate povestirile, unele m-au plictisit (nu poate sa ne placă totul, nici măcar de la autorii noști de suflet), dar unele au fost atât de nuanțate și de neașteptate, cu niște premise atât de palpitante încât nu le voi uita.
Am pus pe Swipe Left gândurile de final ale autorului despre nuvele ca gen literar pe nedrept subestimat, mi-au mers la suflet (și nu doar pentru că sunt total de acord).
Ultimul citat, despre cum apreciază criticii cărțile în funcție de numărul de morți, m-a făcut să râd. E elocvent pentru degringolada din zilele noastre și pentru haosul care domnește inclusiv în zona culturii.
#bookstagram #bookreader #booklover #ericemmanuelschmitt #shortstories #booksandthecity #books
6 zile ago